Un luptător taliban a ucis un cântăreţ de muzică tradiţională în provincia Baghlan din Afganistan, a anunţat, duminică, familia artistului, potrivit Associated Press. Fawab Andarabi a fost împuşcat mortal vineri, într-o localitate aflată la aproximativ 100 de kilometri nord de Kabul.
Anterior, talibanii au mai fost la locuinţa lui Andarabi şi au percheziţionat-o şi chiar au băut ceai cu muzicianul, a declarat fiul bărbatului, Jawad Andarabi. Însă vineri situaţia a fost diferită.
“El era un om inocent, un cântăreţ care doar îi distra pe oameni. L-au împuşcat în cap la fermă”, a spus Jawad Andarabi, potrivit news.ro.
Fiul cântăreţului a cerut să se facă dreptate, iar un consiliu local taliban a promis că ucigaşul bărbatului va fi pedepsit.